Suflet rebel

Unele lucruri se stabilesc dinainte si au un scop. Altele sunt stabilite de catre altii sa se intample pentru noi. Iar altele se intampla pur si simplu si nu trebuie sa ne punem prea multe intrebari in aceasta privinta. Trebuie doar sa traim momentul, sa savuram fiecare secunda. 

Unele lucruri care se intampla pur si simplu au un farmec aparte. Totusi, nu intotdeauna sunt corecte si bune. De cele mai multe ori contravin propriilor principii care pana in acel moment pareau de nezdruncinat. Parca dinauntrul fiintei tale se desprinde un alter ego care pana in acele momente se afla in stare latenta, gata oricand sa erupa dand frau liber unor emotii si sentimente contradictorii. E un pic infricosator, dar, in acelasi timp placut sa descoperi o alta parte a ta luand viata. E placut sa vezi cum te transforma clipa, cum intri intr-un soi de transa care iti pune stapanire pe intreaga fiinta, lasandu-te sa privesti neputincios cum acel vis dulce prinde aripi de realitate.

Pentru prima data dupa mult timp, rolurile s-au inversat: inima s-a bucurat de libertate deplina, spre detrimentul creierului care a trebuit sa zaca intemnintat privind neputincios la spectacolul inimii libere. Trecutul si viitorul s-au pierdut undeva in negura constiintei, exista doar prezentul, clipa aceasta dulce, pe care vroiai s-o inzestrezi cu un strop de eternitate.

Parca nu vroiai sa se intample si totusi iti doreai asta. In tine se dadea o lupta crancena, si totusi, vroiai sa fii invins, vroiai sa te lasi prada clipei, cu toata dulceata ei interzisa, cu tot fiorul care iti strabatea trupul, ajungand in ratacirea lui spasmodica, pana in adancul sufletului, facandu-l sa vibreze in acorduri de fericire pura si totusi, atat de cruda si amagitoare prin natura sa efemera. 

Unele lucruri sunt facute pentru a le trai pur si simplu, pentru a-ti pune sufletul in miscare si a te imbata cu iluzii. Fara urma de regret sau intrebari al caror raspuns il stii deja. 

Am obosit ...

Am obosit ....

... sa ma gandesc la ce-ar fi fost daca ...

... sa caut raspunsuri pe care nu le voi afla niciodata

... sa incerc sa ghicesc ce gandesc unii cu adevarat 

... sa-mi plang de mila (in definitiv, sunt bine, sanatoasa, nu sufar de foame sau de sete, de ce mi-as dori mai mult?)

... sa astept fericirea

... sa fac altora pe plac

... sa ma gasesc doar pe mine vinovata de tot ce se intampla

... sa lupt cu nesiguranta si cu lipsa de incredere in mine si sa fiu invinsa

... sa ma gandesc la cat de usor te pot rani sau dezamagi oamenii

... sa ma gandesc la bani si la cat de mult s-ar schimba viata mea daca as avea parte de ei

... sa sper ca ziua ce vine va aduce schimbarea pe care o doresc

...sa ma consum pentru orice lucru neinsemnat pentru altii, dar al naibii de important pentru mine

... sa vad cum trece timpul fara sa realizez nimic important

... sa visez ...?

Da, am obosit sa visez... Am obosit sa visez la o lume mai buna, la o viata fericita.

Si totusi, de ce nu pot renunta la toate astea? Ma simt de parca ar trebui sa renunt la insasi esenta mea... Imi doresc schimbarea, dar in acelasi timp, imi e frica de ea, imi e teama ca m-as anula pe mine ca om. 

Concluzie: Ca orice om care a obosit, ma voi opri o clipa sa-mi trag sufletul si apoi voi porni iar la drum, un drum pe care trebuie sa-l parcurgem cu totii pana la capat: viata.