vineri, 2 aprilie 2010

Am obosit ...

Am obosit ....

... sa ma gandesc la ce-ar fi fost daca ...

... sa caut raspunsuri pe care nu le voi afla niciodata

... sa incerc sa ghicesc ce gandesc unii cu adevarat 

... sa-mi plang de mila (in definitiv, sunt bine, sanatoasa, nu sufar de foame sau de sete, de ce mi-as dori mai mult?)

... sa astept fericirea

... sa fac altora pe plac

... sa ma gasesc doar pe mine vinovata de tot ce se intampla

... sa lupt cu nesiguranta si cu lipsa de incredere in mine si sa fiu invinsa

... sa ma gandesc la cat de usor te pot rani sau dezamagi oamenii

... sa ma gandesc la bani si la cat de mult s-ar schimba viata mea daca as avea parte de ei

... sa sper ca ziua ce vine va aduce schimbarea pe care o doresc

...sa ma consum pentru orice lucru neinsemnat pentru altii, dar al naibii de important pentru mine

... sa vad cum trece timpul fara sa realizez nimic important

... sa visez ...?

Da, am obosit sa visez... Am obosit sa visez la o lume mai buna, la o viata fericita.

Si totusi, de ce nu pot renunta la toate astea? Ma simt de parca ar trebui sa renunt la insasi esenta mea... Imi doresc schimbarea, dar in acelasi timp, imi e frica de ea, imi e teama ca m-as anula pe mine ca om. 

Concluzie: Ca orice om care a obosit, ma voi opri o clipa sa-mi trag sufletul si apoi voi porni iar la drum, un drum pe care trebuie sa-l parcurgem cu totii pana la capat: viata. 


Un comentariu:

  1. mi-a placut foarte mult ce ai scris, si sper ca n-ai sa te superi ca am sa-l postez si eu mai departe. Cu "ghilimele" de rigoare! (nu l-am scris eu)

    RăspundețiȘtergere